Caligraf

Căutînd poeme cu fotbal, mi-am adus aminte de Bucla – epopeea minimalistă pe care T.O.Bobe i-a închinat-o lui nea Gică, frizerul, probabil una dintre cele mai uşoare epopei scrise vreodată. Ca într-o miniatură pictată pe un fir de păr, e scrisă în ea toată viaţa lui nea Gică, cu iubirile, visurile, victoriile şi înfrîngerile ei. Şi cu fotbalişti şi tenori – clienţi importanţi, după cum aflăm din ”Prezentarea generală” de la începutul cărţii: ”Nea Gică e cel mai mare frizer din lume. Are un metru şaizeci şi doi şi cincizeci şi opt de kilograme. La el s-au tuns cele mai rapide extreme şi cele mai eficace vîrfuri. La el s-au bărbierit cei mai graşi tenori.”

Dar nu un poem despre fotbalişti am ales din Bucla, ci unul despre soţiile fotbaliştilor, fiindcă despre ele se scrie atît de puţin. (îmi pare foarte rău că n-am reuşit să păstrez punerea în pagină a poemului).

Nopţile frizeriei. Relatare de la faţa locului

Nea Gică nu doarme niciodată.
Seara, după ce închide, mătură părul, îşi curăţă instrumentele, şterge oglinzile, spală ştergarele şi pe urmă se odihneşte puţin, cu mîinile încrucişate pe burtică, rotindu-şi unul în jurul celuilalt degetele mari. După ce s-a întunecat bine, el trece în spate
şi aprinde neoanele coaforului clandestin.
Nea Gică e cel mai clandestin coafor din lume.

Are şase scaune normale şi şase cu cască.
La miezul nopţii,
în rochii de lamé,
cu spatele gol,
fumînd din ţigarete lungi,
cu ochii strălucind de beladonă,
vin la nea Gică să le coafeze
soţiile de fotbalişti şi de tenori.
Atunci, el le rulează lent mănuşile de catifea,
ciorapii
li-i rulează de pe pulpe şi,
strepezind în dinţi fermoare,
înduioşează noaptea cu albeaţa pielii lor.

Nea Gică nu coafează mai mult de şase soţii într-o noapte.
Însă ce coafuri!
Cochilii logaritmice
în toate culorile curcubeului.
Pagode
sprijinindu-şi visele unul de altul.
Turnuri
care îşi telescopează singurătatea
ca un ochean*.

Cele mai complicate coafuri din lume se fac la nea Gică.
Cele mai goale,
cele mai albe,
cele mai strălucitoare
soţii de fotbalişti şi de tenori
stau noaptea în scaunele coaforului clandestin.

În jurul părului lor pluteşte o aură zemoasă
de Nu-mă-uita.
Ca să le poată pieptăna,
cel mai clandestin coafor din lume
trebuie să decojească portocala*
şi să o rupă în felii.

Nea Gică trece pe rînd pe la cele şase scaune,
mestecînd felii de portocală albastră şi
exercitîndu-şi dexteritatea exuviabilă.
După aceea, trimite soţiile la cască,
de unde ele ies cu aura întreagă, refăcută.

În zori,
cînd cearcănele le coboară dincolo de sîni,
soţiile de fotbalişti şi de tenori
plonjează iarăşi în mătase şi,
plutind,
se-ndreaptă spre ieşire.
Ca o eşarfă ucigaşă,
le-mbracă pînă-n cap (de la călcîie)
iz de fixativ.

(*trimiteri la alte poeme din volum)

***

Bucla a fost publicată în 1999, la editura Univers. Poemele din Bucla sînt reluate în volumul Centrifuga, apărut la Polirom, în 2005. Nea Gică mai apare şi în Orbitor (Corpul), la pagina 121.

Despre Centrifuga puteţi citi, dacă vreţi, cronici de Marius Chivu (”Nea Gică forever”, România literară, nr. 28/2005) şi Radu Cosaşu (în Dilema, o decupasem, nu mai ştiu pe unde am pus-o).

În perioada 2-11 septembrie, Caligraful va participa la lucrările colocviului despre Cum mi-am petrecut vacanţa de vară, de T. O. Bobe, organizat de Zum pe blogul ei. După aceea, Caligraful o să intre într-o binemeritată vacanţă de toamnă. Toamna este anotimpul fructelor şi al legumelor. Tot aşa el este anotimpul cînd se înnumără bobocii. Bobocii pot fii: de găină, de raţă sau de gîscă.