“Cu nimic nu seamănă mai mult Sorin Gherguţ decît cu un leu bărbierit, un leu roşcovan din seria celor care pot fi găsiţi în ouăle Kinder. Cînd îşi aşează pe nas nişte ochelari bătrîneşti, el aduce un pic şi cu Eric Clapton, cel de pe coperta albumului ‘unplugged’. Mezinul culegerii este, ca orice mezin, şi răsfăţatul cenaclului, unde poemele sale ţicnite, dadaiste, uneori strălucitoare asemenea celor mai evoluate experienţe surrealiste, alteori frizînd stupiditatea absolută (şi absolut deliberată) a unor ‘poeme’ de avangardă, stîrnesc întotdeauna mari hohote de rîs. Cred că de la lecturile din Cenaclul de Luni n-am mai ascultat un poet cu atît umor şi atîta cruzime în acelaşi timp. Textele lui îmi aduc aminte de paralogismul numărătoarelor infantile şi de ‘poeţii’ nebuni descoperiţi de suprarealişti.”

(Mircea Cărtărescu – “Şase pre-texte pentru un volum colectiv”, Tablou de familie, Editura Leka-Brîncuş, 1995).

pică & pleacă

semăn cu toţi poeţii acestei lumi
dar eu nu sînt – vai, nu sînt – poet.

scriu ca să am ce-i arăta unui fiu
scriu de frică
scriu ca să am ce arăta la o fiică

şi mai tîrziu
cînd lampa se strică
şi locul se face sălciu
şi inima mică

şi vai, cum mă fac eu că ştiu.
şi nu ştiu nimică!

doresc să scriu poemul în care la sfîrşit
să vină cineva cu un cuţit
visez să scriu poemele din care
să iasă cineva şi să omoare

într-o lume-n care greu mi-e să rezist
să rămîn ce-am fost: intertextualist
greu, cum este sa fii geniu
la sfîrşit de mileniu

şi mai tîrziu
cînd lampa se face mai mică
şi corpul zglobiu
şi gîndul mai viu

scriu numai un poem din care pică
sălbatică, dar dulce, o gagică
scriu numai un poem din care vine
păşind uşor, dar sigur, către mine

mai scriu apoi un vers. Din care pleacă
mai tristă, mai urîtă, mai săracă.

(Poemul a fost citit la Berlin în Lunga noapte a liricii româneşti şi a apărut în broşura de prezentare a evenimentului, broşură pe care am primit-o tot prin PDS AIR - mulţumesc încă o dată, Zum)