Unele dintre cele mai frumoase texte pe care le-am citit în vara asta au fost articolele adunate sub titlul “Gloria Bistriţa“, suplimentul Observatorului Cultural dedicat poeziei de la Bistriţa. În cele opt pagini ale suplimentului – coordonat de un cristian -, Dan Coman, Ana Dragu, Florin Partene, Marin Mălaicu-Hondrari şi Gavril Ţărmure povestesc despre întîlnirile esenţiale cu oamenii care le-au “arătat poezia”, despre cărţile lor şi, mai ales, despre prietenia dintre ei, întemeiată pe credinţa firească în poezie. Printre poveşti – versuri, fotografii, cronici de Cristina Ispas, Doina Ioanid, Oana Cătălina Ninu, Silvia Dumitrache, Radu Vancu, Teodora Coman. Observatorul cultural şi-a propus să distribuie, împreună cu suplimentul, 150 de exemplare din Păpuşa de ceară – cartea Anei Dragu, publicată în 2008 de Editura Charmides.
un cristian încearcă să afle o explicaţie pentru densitatea excepţională de poeţi buni din Bistriţa: “Nimic nu pregătea acest val şi – iată – putem vorbi de un raft întreg de cărţi de cea mai bună calitate.” Marin Mălaicu-Hondrari crede că e o întîmplare: “Nu am nici o explicaţie pentru această ‘concentrare scriitoricească’, cred că lucrurile se întîmplă pur şi simplu. Mă îndoiesc să existe semne premergătoare apariţiei unui scriitor.”
Eu aş căuta, totuşi, cauzele fenomenului de la Bistriţa. Nimic nu e întîmplător. Trebuie să existe o explicaţie. Oamenii de ştiinţă au găsit explicaţii şi pentru alte fenomene naturale rarissime, cum ar fi fulgerul globular, curcubeul de foc, soarele de la miezul nopţii (de pildă, curcubeul de foc apare cînd razele soarelui cad pe cristalele de gheaţă din nori într-un unghi de exact 58°). Aş studia metodic, cu de-amănuntul şi exhaustiv meteorologia şi distribuţia solurilor la Bistriţa, sistemul hidrografic al regiunii şi pînza de apă freatică, formele de relief şi formele de organizare politică din Evul Mediu şi sînt convins că, pînă la urmă, aş afla de ce, într-o luni, Dan Coman şi Florin Partene s-au dus la Sîngeorz-Băi să-l caute pe Marin Mălaicu-Hondrari şi cum se face că, într-o dimineaţă de mai tîrziu, “au aterizat la Gara de Nord cu o sacoşă plină cu păpuşi de ceară”.
Am o ipoteză: infrastructura rutieră şi feroviară a judeţului explică, măcar în parte, fenomenul de la Bistriţa. Nu e o ipoteză prozaică – să nu uităm că marile imperii s-au construit pe drumuri. Fără drumurile de la Rebrişoara la Năsăud, de la Năsăud la Maieru, de la Maieru la Sîngeorz-Băi, multe din poemele poeţilor din Bistriţa ar fi rămas nescrise. “Pentru că pe drumuri a început totul”, spune Ana Dragu.
Şi iată P.D.S.-ul de azi – poemul pe care-l scriu împreună Viorel Paraschivoiu, Ana Dragu, Dan Coman, Florin Partene, Marin Mălaicu-Hondrari, Gavril Ţărmure:
“Situaţia prin Bistritz”
“Într-o astfel de noapte, într-un copac, John mi-a povestit despre Paraschivoiu. Un dement turnîndu-şi necontenit rachiul pe gît, vorbind violent despre literatură, mereu despre literatură.
Într-o luni, la cafea, treaz şi proaspăt ras, Paraschivoiu ne-a vorbit despre Sîngeorz-Băi. Despre un tip pe care-l cunoscuse acolo şi care îl impresionase profund. Apoi, tot într-o luni, ne-am luat inima-n dinţi şi ne-am dus să-l căutăm… Două luni i-am vorbit lui Marin cu dumneavoastră.
Ne vedeam mai rar, mai des, mai rar. Scriam. Şi imediat ce scriam simţeam acut nevoia de-a citi celorlalţi doi. Aşa că urcam în trenuri şi călătoream trei sferturi de zi doar pentru a citi un poem, emoţionaţi şi speriaţi de ce vor spune ceilalţi.
Apoi, acum vreun an, a apărut Ana. Totul s-a mutat brusc în maşina ei : tutun, lăzi de cafea, portbagaje întregi de literatură. De vreun an n-am mai coborît din ‘La Poesia’, maşina asta care, sunînd din toate încheieturile, făcînd ca peştii şi ca varza, ne duce tot mai adînc în noapte, tot mai aproape de singura luminiţă care, de aici, prin parbrizul acesta murdar, se mai poate zări. Licărirea aceea nebună din ochii lui Paraschivoiu cînd vorbea despre literatură şi noi gonind înspre ea…” (1)
“Azi am decis să recarosez ‘La Poesia’. Nu-s în stare să conduc altă maşină.” (2)
“Viorel, Ioana, Dan, Marin şi cîteva umbre. Omul care a făcut pentru noi gaură în cer nu mai e. Întuneric şi jarul ţigării. Mormîntul lui Viorel Paraschivoiu e un pătuţ de copil, iar mie îmi vine să-l învelesc în fumul acesta. Nu mă întreb ce mă trezeşte noaptea. Agendele lui Marin, caietele lui Dan şi foile mele.” (3)
“E dimineaţă şi ştiu fără să ştiu că înainte de a se face noapte va apărea de undeva Marin, pentru încă un drum. Aşa cum ştiu că, în urmă cu un an, mă aştepta la o răscruce în Năsăud. Cînd l-am văzut de departe, amărît, plouat, zîmbitor şi mîndru ca un toreador, mi-am văzut o parte din suflet.” (4)
“Mi-au dat Cartea de iarnă (5) şi m-am apucat de lectura obligatorie. În cele cinci-şase ore pe care trenul le-a făcut de la Dej la Tîrgu-Mureş (deşi erau cam 100 de km), am învăţat toată cartea pe de rost.” (6)
“Se întîmplă să trec pe lîngă turnul Dogarilor, ori prin faţa Hotelului Codrişor şi, de fiecare dată, îmi răsună în urechi zgomotul greu, cadenţat, pe care îl făceau cerceii Angelei Marinescu la Bistriţa. Dar mi s-a întîmplat să trec şi pe largile bulevarde din Cordoba şi să aud tot cerceii Angelei Marinescu.” (7)
***
Ar mai trebui să cercetăm şi schimbările recente din clima şi din obiceiurile oamenilor din această Bistriţă pe care ne-au dăruit-o poeţii de la Bistriţa – o Bistriţă care e pretutindeni, acum -, fiindcă e cu neputinţă să fi rămas la fel după ce au apărut, chiar lîngă ei, Camera, Anul cîrtiţei galbene, Dicţionarul Mara, Iarbă pentru fiare, Păpuşa de ceară, Reverenţa, Zborul femeii pe deasupra bărbatului, Cartea tuturor intenţiilor.
(1) Dan Coman, ”Camera”.
(2) Ana Dragu, ”Stăpîniţa”.
(3) Florin Partene, ”Copacul din agendă”.
(4) Ana Dragu, ”Stăpîniţa”.
(5) Ion Mureşan, Cartea de iarnă, Cartea Românească, 1981.
(6) ”M-au păcălit să învăţ pe de rost Cartea de iarnă şi asta m-a apropiat de poezia contemporană”, un cristian în dialog cu Gavril Ţărmure.
(7) Marin Mălaicu-Hondrari, ”Fotografii pe care aş fi vrut să le am”