Tue 20 Oct, 2009
Zum m-a însărcinat pe mine să propun o temă pentru pds-ul din octombrie. La început m-am gîndit la Natură sau la Dragoste, că pînă acum ne-am dat doar teme minore, marginale şi neconvenţionale - tramvaie, greble, protozoare, ştiinţe, crize. Dar, tot gîndindu-mă, m-am răzgîndit, mi se păreau parcă prea uşoare.
Ideea salvatoare mi-a venit mai adineauri, cînd mi-am amintit că echipa mea preferată, Unirea Urziceni, joacă azi la Glasgow un meci important, pe care o să-l şi cîştige. Şi mi-am zis : ce-ar fi să căutăm noi nişte poezii despre fotbal?
Sigur, îmi dau seama că nu toată lumea găseşte delicii estetice în fotbal. Pe de altă parte, cred cu tărie într-o “artă a pasei, a driblingului”, cum spune Radu Cosaşu. Într-adevăr, există driblinguri concise şi fulgurante ca nişte greguerías, altele complicate şi înzorzonate ca (nu ştiu ce să pun). Am văzut pase exacte care l-ar face invidios pe orice nuvelist competent. Există goluri care trăznesc din senin, ca poezia lui Florin Iaru. Există deschideri inspirate care pot schimba soarta unui meci aşa cum, după un blocaj, o frază schimbă soarta unei pagini. Şi mai există jocul Italiei, în care se întîmplă ce ştii dinainte că o să se întîmple, ca într-un bon vieux roman închis şi tern.
Scriitorii nu s-au sfiit să intre pe teren, cum ar veni, şi să scrie despre angoasa portarului înaintea loviturii de la 11 metri, despre melancolia lui Zidane, despre - în general - luminile şi umbrele din lumea fotbalulul. De altfel, cînd citesc poveşti cu fotbal, am senzaţia reconfortantă că descopăr o insulă pe care s-au refugiat metaforele excesive şi toate celelalte patetisme uitate, la adăpost de mareele literaturii cinice din vremurile de acum (să ne amintim titlurile lui Ioan Chirila, de pildă Meciul iubirii).
***
N-ai de unde să ştii ce înseamnă adevărata singurătate dacă n-ai ieşit, după-amiaza devreme, să baţi mingea într-o doară, aşteptînd să te audă Mircea şi să-l lase şi pe el, deşi nu şi-a terminat lectiile şi toată ziua fotbal fotbal altceva nu mai aveţi în cap. Şi nici adevărata bucurie, ameţitoare, dacă nu i-ai vazut pe ai tăi cum se strîng cu toţii pe teren, la ora stabilită, ca să jucăm cu ăia de pe strada cealaltă. Şi nici extazul, dacă n-ai dat un gol decisiv, în finala campionatului regional de la Făurei, cînd totul amuţeste, timpul se opreşte-n loc, porneşte apoi cu încetinitorul şi mingea intră pînă la urmă-n plasă, exact ca în filmele cu o echipă care cîştigă în ultimul minut de joc, deşi nimeni nu-i dădea vreo şansă .
Primul meu meci a fost acum vreo treizeci de ani - l-am jucat în doi, cu Ionel, şi am pierdut cu 40-1. Pe-atunci ţineam cu Craiova, am plîns la semifinala cu Benfica, am rejucat-o de nu ştiu cîte ori in minte, de fiecare dată Cîrţu mai dădea un gol şi ne calificam in finala UEFA. Credeam în ficţiune. Pînă printr-a cincea, mi-am îmbunătăţit simţitor driblingurile şi viziunea de joc, meciurile cu Ionel ajungînd să fie din ce în ce mai echilibrate. Lucrurile s-au complicat cînd au început fetele să se uite la noi - şansele să-ţi spună da cînd le cereai prietenia depindeau în mare măsură de rafinamentul fentelor - în cazul celor mai suave (cum era Antonela) - sau de numărul de goluri înscrise - în cazul celor mai pragmatice (ca Mihaela). Fotbalul nu mai era un simplu joc. Acum sînt un jucător mediocru - mă simt sprinten ca un elefant cînd încerc cea mai simplă fentă, am crampe, de pe vremuri nu mi-au mai rămas decît ţîşnirile pe extremă, à la Diego Capel. Am mai plîns la meciul România-Suedia, la campionatul mondial din 1994, am refăcut meciul în minte, dar am simţit că închipuirea mea şi-a pierdut puterile: în eternitate, Stelea tot o să iasă neinspirat în fata lui Kenneth Andersson, la nesfîrşit.
Acum cîţiva ani, cînd mă întorsesem într-o vacanţă în România, m-am dus la Teren. S-au strîns nişte băieţi, eu stăteam mai aşa, la o parte. Au început să facă echipele şi mi-am dat seama că pe mine n-au de gînd să mă bage. Le-am spus că vreau şi eu să joc, au fost miraţi, dar n-au zis nu. Au început să-şi spună între ei: tu eşti cu băiatu’ ăla, cu băiatu’ ăla şi cu omul ăla - cu mine, adică. Am îngheţat - mi-am adus aminte că, pe Teren, jucătorii se împărţeau în Băieţi şi Oameni, Oamenii fiind ăia mai mari decît noi care veneau cîteodată şi ne cam stricau jocul. Atunci mi-am dat seama că degeaba rămăsesem eu în mintea mea pe la douăzeci şi ceva de ani, pentru ceilalţi lucrurile stăteau cu totul altfel. Şi aşa am intrat în rîndul Oamenilor.
***
Dacă găsim poeme cu Dinamo, ar fi frumos să le dedicăm lui Zum şi lui Lucian Dan Teodorovici, care ţin cu echipa-din-Şoseaua-Ştefan-cel-Mare. Lui Lucian Dan Teodorovici cred că i-ar plăcea unele care nu neglijează dramatismul de final.
En passant, în sîmbăta cu PDS-ul despre fotbal - pe 31 octombrie vă convine? -, am putea organiza un meci amical între selecţionatele PDS şi anti-PDS. Spun anti-PDS doar aşa, ca să fie mai de senzaţie, nici vorbă de vreo supărare. În selecţionata anti-PDS ar putea juca cei care găsesc că poemele de sîmbătă sînt cumva nelalocul lor - şi mă grăbesc să adaug că ar putea avea cumva dreptate. De fapt, vreau să insinuez că am citit, cu delicii, Celelalte poveşti de dragoste, şi de-atunci folosesc cuvîntul cumva foarte des, cum îl foloseam pe normal după ce am citit Mireasa cu şosete roşii.
În fine, Luiza Vasiliu, antrenoarea lotului PDS, a declarat că :
Nu ţinem neapărat să cîştigăm. Pentru noi, cel mai important lucru e să facem un meci frumos. Să nu uităm că fotbalul e, în primul rînd, un joc.
***
Iată un prim poem pe care i-l dedic lui Giedrius Arlauskis, charismaticul portar al Lupilor din Bărăgan:
I was crazy about goal keeping. In Russia and the Latin countries, that gallant art had been always surrounded with a halo of singular glamour. Aloof, solitary, impassive, the crack goalie is followed in the streets by entranced small boys. He vies with the matador and the flying ace as an object of thrilled adulation. His sweater, his peaked cap, his kneeguards, the gloves protruding from the hip pocket of his shorts, set him apart from the rest of the team. He is the lone eagle, the man of mystery, the last defender. Photographers, reverently bending one knee, snap him in the act of making a spectacular dive across the goal mouth to deflect with his fingertips a low, lightning-like shot, and the stadium roars in approval as he remains for a moment or two lying full length where he fell, his goal still intact.
(Speak, Memory - Nabokov a fost portar în echipa de la Trinity College - In Cambridge I played football and wrote Russian verse, spune în Strong Opinions)
magda says:
N-am nici un poem despre fotbal si nici nu cred ca voi compune vreunul, dar mi-a atras atentia remarca ta despre “cum ai ramas cu mintea la 20 de ani”. Lucky you! Eu sint ceva mai in urma. : ) Dar ma gindeam la posibile compuneri despre cit de mari ni se pareau adultii acum…multi ani si cit de mica imi par eu acum. A reusit cineva sa-si ajunga virsta sociala din urma? Traiesc intr-o nesincronizare totala.
Alexandru says:
@Magda: Ei, am zis si eu 20 ca sa nu par prea infantil. Altfel, aveam si am aceleasi senzatii: Oamenii de 30 de ani mi se pareau extrem de mari, iar cu defazajul sint la fel : )
Sa nu-mi spuneti scorul, ca din cauza decalajului nu pot sa vad meciul decit diseara, in reluare. Va rog! : )
magda says:
E gluma asta cu Unirea Urziceni contra Glasgow? E amical au s-a intors lumea pe dos? cum se zice la Cucuietii din Deal in scotiana?
Radu says:
Asta nu-i tema, e de-a dreptul supratema
Acum, chichirezuri si galceve: daca intr-un poem apare o miorita, e sau nu hint la un anume patron de echipa? Dar daca apar caini? Sau, brrr, mioare si caini in acelasi poem?
De asemenea: albatrosul trimite sau nu la cormoran?
Nu-s de ce am un feeling ca o sa fie un pds cu multe-multe fabule…
bianca s says:
@Alex
Împotriva inimii mele poeticeşti tare, voi fi în echipa anti-PDS, din motive pe care le voi dezvălui la vremea cuvenită. Ar trebui să fiu în echipă cu Pobby şi chiar cu Luiza-preşedinta, la un moment dat. Tu, care te-ai dus pe patru ape de sîmbete, hmmmmm…
Pe de altă parte, mă declar din start în hentz la tema ta. Detest fotbalul din adeneu. Dar nu detaliez, va fi un bun argument împotriva sporturilor în echipă. Sînt, totuşi, curioasă, cîte poezii va găsi lumea.
zum says:
sunt ingrijorata, mi se pare o tema usoara.
asta pentru ca imediat ce am citit titlul m-am si gandit la un poem, da’ mi-e ca se gandeste multa lume la el.
si vezi ca i-ai uitat pe dinamovistii Filip si Matei Florian. si sa nu mai zici asa uratenie despre jocul Italiei! ce mai conteaza cum joaca Italia cand italienii-spectatori fac ei poezie din fotbal? si ce poezie! ai vazut vreodata un meci de-al Italiei in compania unor italieni?
tapirul says:
primul lucru ce mi-a venit în minte - piesa de teatru şi filmul argentinian El centroforward murió al amanecer
luiza says:
hai că unirea a bătut cu 4 la 1. stăm bine.
eu mă bucur că am fost numită antrenor. azi am văzut un documentar mult prea frumos despre cassavetes, şi zicea acolo cineva că john c. ar fi putut foarte bine să fie antrenor de echipă de fotbal şi că puţini sunt regizorii care-ar fi în stare de aşa ceva. de unde trag concluzia că să fii antrenor e-o treabă minunată. eu voi fi, deci, acest dan petrescu al echipei p.d.s. acu tre să-mi spuneţi şi ce să fac, că am cam sărit sâmbetele cu p.d.s.-uri în ultima vreme
capricornk13 says:
ce mult imi place articolul asta! abia astept sa vad pds-urile, eu nu cred c-o sa ma mobilizez, ca de obicei; si eu sunt fan cainii rosii, deci ma voi simti bagata in seama la poemul cu Dinamo, da?
felicitari pentru Urziceni, am auzit acum 5 minute c-au castigat la Glasgow cu 4-1, nu mi-a venit sa cred!!!
Alexandru says:
@Magda: Nu, nu e deloc o gluma. Unirea Urziceni e campioana Romaniei, tu pe ce lume traiesti? Poti sa citesti Zaza -“Schisma de la Urziceni”, daca vrei sa te informezi : )
Si sa stii ca nu e o imtimplare ca au cistigat aseara pe Ibrox Park (au avut si noroc, recunosc), desi au intrat pe stadion “invesmintati intr-o mantie de voci ostile” - asa scria in Gazeta.
@Radu: Ai dreptate, daca ne gindim la cit de frecventa e alegoria viata = meci, trebuie sa ne asteptam la multe fabule : ) . Nu reusesc sa decodez aluzia la cormoran : )
@Bianca S.: De-abia astept sa dezvalui motivele pentru care o sa fii in echipa cealalta. Cum adica m-am dus pe “patru ape de simbete”? Eu citeodata nu te inteleg pe tine : )
Daca nu-ti place fotbalul, iti place macar fotbalitatea (Fussballichkeit)? – gluma din “Jurnalul de la Paltinis”, nu stiu daca mai era nevoie sa precizez.
@Zum: Sigur ca tie ti se pare usoara, ca tu esti Premianta. O sa-ti spun de-acuma Nahabetian Miruna : )
Spusele mele despre jocul Italiei mi se par chiar blinde. E drept, n-am fost pe stadion cu suporterii lor – cum fac ei poezie? (mi-ar fi placut sa fiu in compania lor la meciurile Romania-Italia din 1983 : )
@Tapirul: Parca-mi aduc aminte vag vag de titlul asta. Merci pentru link.
@Luiza: Cind ti-am citit comentariul nu vazusem inca meciul si nu stiam scorul, am fost convins ca glumesti : )
Uite ce trebuie sa faci ca antrenor, e simplu: in primul rind, sa te ocupi de mentalul jucatorilor, adica de al nostru – ca sa ne intaresti increderea in noi. Apoi, verticalizezi jocul. Desi cred ca, antrenati de tine, am fi un fel de Arsenal – adica si cind am ajunge pe linia portii ne-am intoarce si am am mai face citeva driblinguri, de amoru artei, cum ar veni. In fine, trebuie sa-l convoci pe Pobby la echipa, ca nu prea mai are meciuri in picioare, si sa fii atenta ca Zum vine dupa o serie de partide grele din Bundesliga.
@Capricornk13: Atunci o sa-ti dedicam si tie poemele cu Dinamo! Hai, mobilizeaza-te si tu, avem nevoie de atacanti, mai lasa naibii cartile : )
P. S. Eu am zis ca bate Unirea : )
zum says:
@ Alexandru: deci nu conteaza nici cu cine joaca, nici cum joaca echipa, italienii trebuie vazuti si auziti cum comenteaza ei si cum se agita si cum injura (da!) si cum incep sa depene amintiri de la meciul… stii, meciul ala din 22 noiembrie 1973, amicalul cu Spania (evident ca stiu toti, chiar daca nu erau nascuti pe vremea aia) si ce-a facut arbitrul si cum au ratat ei un penalty si cum in ziua in care se implineau fix 33 de ani si 4 luni de la meciul ala eu au jucat iar cu Spania - iti dai seama?! - si cate si mai cate. cu foc, cu dat din maini, cu lacrimi, cu metafore, cu ce vrei tu. nici nu trebuie sa te duci pe stadion, du-te intr-o cafenea sau intr-un restaurant
si dupa aia trebuie musai sa citesti ce scriu ziarele. ziarele lor, desigur.
bun, acum: ce e cu meciurile Romania - Italia din 1983?
bianca s says:
Caligraf
Prea te faci… Ai pierdut meciul PDS prin abandon, n-ai mai scris de vreo patru sîmbete. Poftim.
Alexandru says:
@Zum: Bine, o să mă duc în Petite Italie din Montreal să văd următoarele meciuri ale Italiei (e un cartier care seamănă umpic cu cartierul general al lui Tony Soprano : )
Pe de altă parte, revenind la jocul-în-sine al Italiei, mie nu-mi convine cînd îi văd cum strică jocul adversarilor, mai ales după ce dă Inzaghi gol cu umărul sau cu şoldul : )
Ei, cînd tu erai probabil la grădiniţă şi desenai Ploaia, România avea o chipă de fotbal exact invers de cum e asta de acum. Au jucat două jocuri cu Italia în preliminarii la Euro, parcă, şi au făcut 0-0 la Roma şi 1-0 la Bucureşti. Italia era, pe atunci, Campioana Lumii. Lui Zoff al lor nu-i dădea nimeni gol.
I-a dat Bölöni : )
@Bianca S.: Păi am mai citit poezii, dar n-am ştiut ce să spun despre ele : )
white noise says:
@Alexandru -te sfatuiesc sa nu te legi de italieni, nu de alta dar s-ar putea sa ne certam
Alexandru says:
@White Noise: Daca-i vorba de Pavese si Montale ai tai, sa stii ca n-am nimic cu ei : )
white noise says:
nu-s astia ai mei , ei sunt ai istoriilor literare. ai mei sunt Inzaghi, Totti, Maldini, Cannavaro & ceilalti. sa nu te legi de italienii mei
Alexandru says:
Si Materazzi tot al tau e?
white noise says:
toţi macaronarii-s ai mei, aşa cum sunt ei, cu bune şi cu rele.
zum says:
@ white noise: ba ai mei! sau hai, ca sa nu ne certam ii putem imparti. desi e cam greu.
@ Alexandru: da Materazzi ce-are?! saracu, despre el n-a scris nimeni o carte
zum says:
@ Alexandru: ah, uitasem: Italia e si acum Campioana Lumii
si mai uitasem si de cum desenam Ploaia, aaah, ce frumos! am desenat-o odata doar cu apa, am udat plansa aia si cand mi s-a zis ca nu e bine am intrebat de ce, ca doar ploaia asa e, uda si transparenta. nu bleu, cum ne invatau ei s-o facem.
Alexandru says:
@white noise, zum: Bine, sa vi-i impartiti atunci. sint curios la cine o sa cada Gattuso.
@Zum: Despre Materazzi scrie Toussaint o carte, titlul provizoriu e “Sur un coup de tête”. E vorba despre cum si-a dorit el, de cind era mic, sa joace fotbal si cum nu i s-a implinit visul : )
Printr-una dintre primele carti ale lui Chevillard era un pictor care picta oamenii atit de exact incit ziceai ca erau vii. Mai intii le facea scheletul, apoi pe schelet punea muschii, apoi nervii, vasele de singe, la urma facea pielea si celelalte. El picta, totusi, cu vopsele.
Deci tu erai mai radicala decit el cind pictai ploaia cu apa : )
Alexandru says:
@Zum: ah, uitasem: da, Italia e si-acum Campioana Lumii (la catenaccio) : )
zum says:
@ Alexandru: il iau eu pe Gattuso, nici o problema.
si nu e corect ca scrie Toussaint cartea aia, ca doar e francez si n-are cum sa fie la fel de ingaduitor cum a fost cu zidane. nu-mi convine! sa scrie altcineva.
da’ in 1983 la ce era Italia Campioana Lumii?
Alexandru says:
@Zum: Bine, dacă nu-l vrei pe Toussaint, găsim pe altcineva. Hmmm… Pe ăla nu, pe ăla nu…
Să zicem Paulo Coelho - ”Pe marginea terenului am şezut şi am plîns”. Ideea centrală din carte e ideea aia mare a lui Coelho - ”dacă-ţi doreşti ceva foarte mult, tot universul conspiră să-ţi împlinească dorinţa”. Povestea începe cu Materazzi mic, cum îşi dorea el foarte mult să joace fotbal şi nu reuşea, ceilalţi copii de-abia dacă-l băgau în poartă cîteodată. Nici mai tîrziu n-a prea reuşit.
Finalul e deschis: ori universul n-a conspirat bine, ori Materazzi nu şi-a dorit cu-adevărat să joace fotbal.
magda says:
Alex, in lumea mea nu exista stiri din Ro. Stiu ca sint alegeri, dar nu intru in subtilitati de genul cine, de ce, cupa, campionat. : )
uite un haiku, doua (am dat chiar peste un blog intreg scris la mai multe miini si nenumarate haikuri. fotbal american, deci nu se califica. poate la PDS de rugby sau poeme de miercuri dimineata la 10):
Championship game
4-5-1 or 4-4-2?
What would Rijkaard do?
Haikus are easy
But sometimes they don’t make sense.
Refrigerator.
Alexandru says:
@Magda: Păi vezi cum greşeşti? Şi doar ştii că democraţia reprezentativă e în criză şi că sînt importante subtilităţile dintre alegeri : )
Incredibil - azi noapte (insomnie) făceam haiku-uri în minte. Merci pentru ăla cu Rijkaard : )
gingav says:
“degeaba rămăsesem eu în mintea mea pe la douăzeci şi ceva de ani, pentru ceilalţi lucrurile stăteau cu totul altfel. Şi aşa am intrat în rîndul Oamenilor.”
hahaha, excelent! in rindul Oamenilor, adica al celor care strica jocuri!
[ excelent haiku-ul cu frigider. ]
Alexandru says:
@Gingav: Nu e de rîs, atunci am făcut criza de 30 de ani : )
Mă gîndeam azi-noapte cum ar suna un volum de poezie scris de însuşi Marco Materazzi. Concluziile:
E intitulat ”Cu capul în piept” şi, în ciuda titlului trist, chiar resemnat, versurile sînt tonice - M. M. se desparte de fotbal (visul lui neîmplinit) şi iese de pe teren, dar descoperă dragostea şi frumuseţea concretă a lumii.
În mare parte, poemele lui M. M. seamănă cu nişte haiku-uri, unele mai rudimentare şi mai fruste:
Mingea se rostogoleşte
Departe de mine.
Am dat-o în bară.
(“Fluier final”)
… altele mai delicate:
Firul de păianjen
Agăţat între două boabe de rouă.
Golul din viaţa mea.
(“La firul ierbii”)
Versurile de dragoste sînt mai încărcate, unele chiar opulente. De pildă, Zinaida, poemul despre sora lui Zidane. Materazzi spune cît e el de îndrăgostit de ea, începe aşa:
”Ne umbresc smochini, santali / În deşert pîndesc şacali…”, îi descrie frumuseţea - de pildă, îi compară sînii cu două rodii, un pic previzibil -, dar de la un moment încolo se supără pe ea, inexplicabil, rimează HURIE cu FURIE şi pînă la urmă o face în toate felurile.
magda says:
Prefata e scrisa de Zidane: Doua capete’n piept, in care comenteaza favorabil acest debut promitator, aceste haikuri barbatesti, aspre, dar la care s-ar mai putea lucra putin la rima, altfel putem spune ca are suflet de poet.
Zidane va evita, cu tact, sa comenteze poezia dedicata sorei lui, dar, la fel de inexplicabil, face sa rimeze emascule cu encule.
zum says:
@ Alexandru: bine, te punem pe tine Autor la cartea despre Materazzi. pe mine m-ai convins
Alexandru says:
Ăsta e un fault dur, Zum, bine… : )
zum says:
@ Alexandru: fault fara intentie, imi pare rau ca-l resimti asa. era de bine, pe cuvant.
(si-apoi cat de draguta vrei sa fiu cand tu faci aici misto de italienii mei?! si-ai lui white noise.)
Poezie de sambata – fotbal « Blog de carti says:
[...] 31, 2009 de adinab Pentru astazi am primit tema de casa de la Alexandru – poezii despre fotbal. Poftiti: American [...]
pds cu fila de acatist eminescului « bughi mambo rag says:
[...] Sambata trecuta am chiulit de la pds-ul tematic, ca m-a blocat tema propusa de Alexandru: fotbalul. Tema de luna asta, poeti despre poeti, propusa de Teodora Coman de la Insemnari din [...]