Literatura negativă (V, ultima) – Întrebări

O să încerc să-mi formulez mai clar întrebările în legatură cu o posibilă genealogie a sindromului Bartleby în literatură (Vila-Matas doar sugerează cîteva piste). Nu vreau să plictisesc, promit că e ultima dată cînd revin asupra lor. Dar trebuie să mărturisesc că îmi place enorm să fac planuri şi liste de lecturi, să arpentez şantierul problematicilor şi să pun jaloane, să-mi ascut maniacal creioanele şi să-mi clarific întrebările: sînt ştiutele plăceri ale amînării.

“Stadiile ontologice” ale operei

Marcos Eymar, în articolul pe care-l comentam, spunea că perspectivele “pozitiviste” asupra literaturii postulează un adevărat hiat ontologic” între opera definitivă - ceea ce este - şi opera neterminată - ceea ce ar fi putut să fie. Citind Bartleby et compagnie prin grila esteticii negative a lui Blanchot, Eymar consideră că aceste două stadii se situează, dimpotrivă, într-un continuum care se întinde de la pagina albă (tăcerea, refuzul, blocajul) pînă la opera publicată şi recunoscută, trecînd printr-o gamă de “stadii ontologice” intermediare - forme ale neterminării şi ne-desăvîrşirii (cărţi-fantomă, schiţe, proiecte lăsate în părăsire, cărţi structural neterminate sau interminabile etc.). O abordare care recuperează literatura negativă şi schimbă perspectiva asupra scriitorilor-bartleby (care nu mai pot fi văzuţi doar ca nişte figuri literare excentrice).

Gustul (postmodern) pentru operele neterminate

Cartea lui Vila-Matas mi se pare reprezentativă pentru o anumită predilecţie a postmodernismului (aici ar trebui să fie paranteza ironic-dubitativă cu privire la rigoarea termenului) pentru produsele artistice “imperfecte”, concepute și înfăţişate deliberat sub semnul neterminării şi al ne-desăvîrşirii sau chiar refuzînd să tindă spre o desăvîrşire posibilă.

Banalităţi utile despre opera clasică

De unde vine acest goût pour l’inachèvement?

O încercare de genealogie a fenomenului ar trebui să ia ca puncte de reper, în istoria esteticii, repoziţionările majore faţă de concepţia clasică a operei. Cum o aşa întreprindere ar fi urieşească, iar eu nu am cunoştinţe solide în domeniu, o să mă mulţumesc deocamdată să folosesc ca jaloane cîteva poncife despre opera clasică (le putem numi, dacă vrem să fim mai îngăduitori, “reprezentări”). Sigur că lucrurile sînt infinit mai complexe decît spun eu aici.

După canoanele esteticii clasice, opera de artă clasică trebuie să fie perfectă, rotundă, omogenă, încheiată. E concepută într-o perspectivă finalistă - aspiră la desăvîrşire şi îşi interzice să se arate altfel decît în forma definitivă (œuvre achevée, chef d’ œuvre). Nu poate fi decît rezultatul unui îndelung şi răbdător travaliu de retuşare, de cizelare, de şlefuire (Hastez-vous lentement, et sans perdre courage - Vingt fois sur le mestier remettez vostre ouvrage - Polissez-le sans cesse, et le repolissez…). Neterminarea operei ar însemna, probabil, un eşec, iar expunerea ei într-un stadiu nefinisat - o necuviinţă. Mai mult, opera clasică vrea să dureze, să fie un monument de frumuseţe (exegi monumentum…).

Opera neterminată

Acum putem să masurăm mai bine distanţa care ne desparte de idealul clasic al operei. În literatura postmodernă - preocupată de procesul de creaţie, auto-analitică, ironică - întîlnim frecvent cărţi care-şi pun în scenă mecanismele propriei producţii. Cartea-şantier, dar şi textul în suspensie, scriitura fragmentară, bricolajele etc. vădesc gustul postmodern pentru “opera neterminată” sau de neterminat (l’œuvre inachevée).

Reţetele de fabricaţie, materialele de construcţie, schelele, uneltele de atelier, recuzita si rechizitele nu mai sînt ascunse în culisele creaţiei; lăsate la vedere, dezvăluite uneori cu ostentaţie, ele devin parte din operă (La fabrique du Pré a lui Ponge e poate cel mai bun exemplu). La fel, “stadiile ontologice” intermediare ale operei (schiţa, bruionul, studiul, varianta) nu mai sînt considerate doar ca reziduuri ale procesului de creaţie; capătă şi ele o anumită valoare artistică, pe lîngă valoarea de document. Astfel, recuperarea estetică a proceselor genetice a dus şi la valorizarea unor simptome bartlebiene - ezitările, tatonările, blocajele scriiturii etc.

Cîteva schimbări de perspectivă

Cum am ajuns să punem preţ pe cărţile (operele) neterminate, aceste cărţi care îşi recunosc - mai în glumă, mai în serios - precaritatea, slăbiciunile, inconsistenţa?

În afară de ipotezele pe care le-am propus, pentru moment am doar nişte puncte de reper; îmi mai rămîne mult de citit pînă o să-mi fac o idee mai clară despre filiaţii, reformulări, transformări:

Recuperarea conceptului renascentist de non-finito (?)
Scriitura fragmentară, estetica “ruinurilor” în romantism;
“Poetica tăcerii”, discursul despre epuizarea literaturii (genuri, forme), apetenţa pentru formele gnomice în decadentism, etc. - de recitit Jean de Palacio, Le silence du texte. Poétique de la décadence, Peeters, 2003; (şi de văzut cum e reluată estetica “şlefuirii” în parnasianism).
Contestările concepţiilor canonice ale operei, venite din partea avangardelor etc.
Recuperarea ironică, postmodernă, a imaginii operei “clasice” (”cartea totală” ca referinţă parodică).

2 Responses to “Literatura negativă (V, ultima) – Întrebări”

1:04 am, 23 January, 2009 р.
als says:

probabil k stiti (daca va pasioneaza Bartleby & bartlebysmul) k ‘Romania literara’ a avut acum ceva timp un dosat dedicat acestei chestiuni - coordonat, daca nu ma-nsel, de Ioana Parvulescu…
presupun k poate fi gasit pe net.
2:17 pm, 23 January, 2009 р.
Alexandru says:

Da, stiam de grupajul de articole din Romania literara. Pe mine ma intereseaza mai mult bartlebysmul literar, in directia pe care a deschis-o Jouannais cu cartea lui despre ‘Artistes sans œuvre’ (daca-mi amintesc bine, a aparut cu trei ani inainte de cea a lui Vila-Matas). Vad ca o pomeniti in articolul dumneavoastra din Romania literara – pe mine m-a ajutat mult sa inteleg mai bine fenomenul, fiindca Jouannais, spre deosebire de Vila-Matas, face categorisiri, situari in context, propune explicatii. As vrea sa vad filmul lui Ronet, dar nu l-am gasit inca.

Caligraf