Fri 6 Mar, 2009
Curăţenie de primăvară
Comments (21) Filed under: GregueriasTags: Alecsandri, Marin Todosie, Şi cerul şi pămîntul preschimbă sărutări
Astăzi adia un parfum de Alecsandri pe străzile urbei Q***. Am simţit un fel de dumbrăvioară pur olfactivă, cu toate că a nins şi o să mai ningă, cu toate că mai avem de aşteptat vreo două luni pînă cînd o să vedem cîmpuri smălţate cu floricele, veselie, amor, sperare, viaţă. Dar a fost de-ajuns: am ieşit din hibernare, urs palid şi famelic, şi m-am apucat să-mi deretic prin creieri, ca să fac loc pentru planurile urieşeşti din fiecare martie.
Mi-am adus aminte de poemul de mai jos, l-am căutat prin arhive şi l-am lipit deasupra mesei de scris şi de citit, ca să-mi păstrez avîntul şi efervescenţa. E o notă de lucrări întocmită la 1831 de zugravul Marin Todosie, după ce a refăcut pictura bisericii Sf.Mina din Craiova. A fost publicată de C. Stănescu în România literară (nr. 51-52, 2004).
”1. Am pus coadă nouă cocoşului lui Sf. Petru şi i-am îndreptat coada.
2. Am legat pe cruce pe tâlharul din dreapta şi i-am pus un deget nou.
3. Am pus o aripă Arhanghelului Gavriil.
4. Am spălat pe servitoarea lui Caiafa şi i-am pus roşu pe obraz.
5. Am reînnoit cerul, am adăugat două stele şi am curăţat luna.
6. Am înroşit focul din iad, am pus o coadă lui Lucifer şi i-am ascuţit unghiile.
7. Am reparat haina lui Sf. Anton şi i-am pus 2 nasturi la antireu.
8. Fiului lui Tobias, care călătoreşte cu îngerul Gavriil, i-am pus curea nouă la traistă.
9. Am spălat urechile măgarului lui Avesolom şi l-am potcovit.
10. Am smolit corabia lui Noe şi i-am pus un petic la fund.
11. Am albit barba lui Sf. Nicolae.
12. Am ascuţit suliţa Sf. Gheorghe şi am înverzit coada balaurului.
13. Am spălat rochia Sfintei Maria.
14. Am pus coada diavolului de la Sfântul Marina şi am cârpit toaca.”
luiza says:
pot să-l lipesc şi eu deasupra biroului? e antologic de frumos:)
editorcassh says:
Seamănă la twitter…
Alexandru says:
@Luiza: Da, şi poţi să-i mai adaugi:
”15. Am pus la Enţiclopedie articol nou cu funambul.
16. I-am trimis lui Cehov trei unicorni şi o pisică.
17. Am mai umflat balonul roşu şi i-am pus sfoară nouă.”
Alexandru says:
@editorcassh: nu înţeleg cine seamănă cu cine, pesemne că n-am ieşit de tot din hibernare : )
Pobby says:
“5. Am reînnoit cerul, am adăugat două stele şi am curăţat luna.” Trebuie să mă apuc şi eu de curăţenia asta!!!!!!!!!!! Cât mai repede!!!!!!!!!
Alexandru says:
Pobby, casa ta pare curată ca un stup. Înseamnă că sîntem diferiţi în ce priveşte toleranţa la dezordine… : )
cutare says:
intreb incet, de la serna?
cutare says:
oh, acum am vazut linkul, voiam sa vorbim in secret despre el. oh well.
(sterge comentariul asta)
(de fapt, si pe cel dinainte)
hahahah, si intr-al mozilla am deschis un articol despre lipsa de concentrare din zilele noastre
ma retrag.
Alexandru says:
Mi-ar placea sa vorbim despre de la Serna, numai ca nu-l cunosc bine deocamdata – i-am citit vreo doua carti doar. Dar sint sigur ca-mi place si ca o sa-mi placa si mai mult dupa ce o sa-i aplic lectura intensiva si avida pe care i-am promis-o.
cutare says:
asemenea. inexplicabil, mi-a placut inainte sa-l citesc
pina acum am gasit prin bucuresti doar doua carti s-un sfert. din pura intimplare, l-am gasit si intr-o carte de eseisti spanioli
Alexandru says:
Poti sa te uiti, daca nu te-ai uitat deja, pe prezentarea pe care i-a facut-o doamna Ioana Zlotescu Simatu, in chip de prolog la Omul pierdut: http://atelier.liternet.ro/articol/1903/Ioana-Zlotescu-Simaru/Viata-unui-neconformist-Omul-pierdutla-Bucuresti.html
Cred ca de-asta mi-a placut inainte sa-l citesc : )
Mie-mi place si ce scrie Éric Chevillard despre greguerias: http://www.eric-chevillard.net/t_greguerias.php
vera says:
adicatelea, domnu’ editorcash de mai sus vrea sa spuie ca trebile din poemo-lista aceea (suprarealista aproape) pot fi folosite ca status-uri pe twitter. sau, as adauga eu, pe facebook. da’ oare zugravul de la 1831 ce parere o avea de dracovenia asta?
Alexandru says:
Vera, pe mine noile tehnologii de comunicare mă cam depăşesc, de-asta nu prea înţelesesem.
Marin Todosie nu cred că ar fi prea uimit de drăcoveniile din timpurile noi, fiind el pus pe înnoit atît cerul cît şi pămîntul : )
bog says:
domnule, e textul foarte frumos, as spune cel mai frumos pe care l-am citit de ani buni incoace, de un firesc care aproape a disparut din lumea noastra. Asa si trebuie sa fie, cerul mai curat si focul iadului mai rosu. Lucrurile, amintirea se erodeaza…De departe, salutari!
bog says:
Nu contenesc sa ma minunez citindu-l, il citesc si il recitesc…
Alexandru says:
Mă bucur foarte mult că vă place! : )
ALADIOLA says:
As vrea sa-mi cresc o aripa, sa-mi pun curea noua la traista si sa mai arunc un pumn de stele pe cer, dupa care sa reinnoiesc totul intr-o curatenie de primavara.O primavara ca niciodata iti doresc.Am dat din intimplare pe blogul tau si zau daca nu e o primavara…
Alexandru says:
De ce numai o aripa? Cu doua ti-ar fi mai usor sa planezi sub stele : )
Iti multumesc si iti doresc si eu o primavara frumoasa.
bianca s says:
Ba mie imi place ca a smolit corabia lui Noe si i-a pus un petic la fund.
Alexandru says:
Domnul Marin Todosie se gindea la toate, gospodareste : )
monica says:
frumos….si poetic..si foarte controversat dupa cum am observat…