Fri 18 Mar, 2011
În Erostratus, eseu despre ”destinul operei literare”, despre recunoaştere şi celebritate, Pessoa scrie cîteva rînduri despre Shaw. Îi recunoaşte meritul de a fi stimulat gîndirea critică, dar îi reproşează că ar fi confundat stimulul cu efectul căutat, la fel ca un om care ar fi convins că acţiunile cauzate de un pahar de whisky au legătură doar cu malţul de orz.
”Adevărul e că oameni precum Shaw sînt nişte barbari. Îşi fac brusc apariţia în civilizaţie, singura noutate pe care-o aduc fiind aceea că nu fac parte din ea, şi sînt la fel de bătători la ochi ca un negru în Scandinavia. Sufletul lor înnegrit îi însemnează cu o piatră albă. Adevărata noutate, durabilă, e cea care reia firele tradiţiei şi le ţese într-un motiv pe care tradiţia n-ar fi putut să-l ţeasă. Ideile esenţiale ale geniului sînt la fel de vechi ca baza geniului, care este existenţa umanităţii. Toţi oamenii de geniu au purtat această haină roasă pînă la urzeală. […]
Prin barbar înţeleg omul care vine în civilizaţie din afară; îi aparţine pentru că are un număr pe strada ei, dar îi lipseşte sufletul care să-l facă să înţeleagă de ce au fost trasate străzile şi de ce există obiceiul de a pune plăcuţe cu numere pe fiecare poartă.”
Şi mai spune Pessoa că ”defectul capital al lui Shaw – defectul capital al oricărui om care ar vrea să fie considerat artist – este că n-are deloc poezie. Aceasta însemnînd că n-are deloc umanitate.”
- Érostrate, La Différence, 2010, p. 85-89 -
