Wed 3 Nov, 2010
Semn de carte şi subliniere pentru Sora egZactă, care citeşte din Time’s Arrow (şi din Detectivii sălbatici şi din I Lost It at the Movies de Pauline Kael şi din Lecture de la poésie américaine de Fauchereau şi din alte 10 cărţi din geanta ei în acelaşi timp):
Sunt un mare schelet de calcar învelit în straturi moi, organice, mustind de lichide. Stau într-o grotă albă de beton. Printr-unul din pereţi se vede afară. Înfipte în stînca ţestei am două camere video gelatinoase cu irişi căprui. Transform foi laminate de pastă albă în maculatură. Toate literele au fost acolo, în rezerva de pix, înghesuite una-ntr-alta ca universul în singularitatea iniţială. Dacă-aş da filmul/timpul înapoi, pixul ar absorbi din nou literele ca un aspirator, iar nivelul pastei în tubul interior ar creşte. Caietul s-ar anti-scrie evreieşte, pagină cu pagină, până-ar rămâne iarăşi locul unde nu se-ntîmplă nimic pentru că se-ntâmplă totul. Grădina potecilor ce se bifurcă. Astfel albul insuportabil şi negrul abominabil ar sta cuminţi unul lângă altul, în puritatea neamestecată dintru început. În filmul proiectat invers al umanităţii s-ar umple toate călimările, s-ar umecta benzile maşinilor de scris iar penele de gâscă s-ar reînfige în aripi şi-ar ajuta la zbor. Cărţi albe, papirusuri albe, oameni cu tot mai fragedă piele, cu neuroni în ţeste mai puţin încîlciţi, până când însuşi codul genetic ar fi anti-scris, s-ar face tot mai rudimentar, pân-ar rămâne o singură spiră şi s-ar duce şi aceea, aspirată într-o carne tot mai străvezie. S-ar retrage în rezerva pixului dumnezeiesc gazul şi praful interstelar, scrisul mărunt al universului subatomic, până ce toată cerneala din lume ar încăpea într-o singură călimară. Din cele de plastic din primii mei ani de şcoală, din care cerneala nu se putea vărsa niciodată.
(Mircea Cărtărescu, Jurnal II, Humanitas, 2005. p. 94-95)
Cred că, dacă s-ar întîmpla una ca asta, adică dacă n-ar mai fi cărţi pe lume, Zum s-ar apuca să citească în stele, în cafea, ba chiar şi niste haruspicii ar încerca, dar pînă la urmă, nemulţumită & luciferică, ar inventa o Maşină a Timpului care să inverseze procesul invers, cerneala să curgă iar din călimări şi să acopere pagini şi pagini, rînd cu rînd, Detectivii sălbatici şi Time’s Arrow să se aşeze din nou în geanta ei.
zum says:
am asa un zambet luciferic pe fata…
cred ca deja am inventat masina aia si am ajuns inapoi in vremea cand scriai pe blog. ce bine! acum trebuie s-o fac sa ne opreasca putin aici, ca mai avem de vorbit. [si daca tot am masina asta, ar trebui sa ma intorc si la vremea cand citeam maxim doua carti in acelasi timp. mult mai bine pentru umeri si spate! 
]
foarte frumos fragmentul. cu pixul e mai greu, dar literelea astea de le punem online se absorb asa. apesi pe back si le vezi cum dispar una cate una si cuvintele se desira. iti zic eu, precis am inventat masina timpului. cred ca azi-noapte-n somn.
Alexandru says:
Iti dai seama ce usoara ar fi fost geanta ta daca Marele Scriitor ar fi scris la computer, nu cu pixul, si in ziua a 7-a s-ar fi apucat sa apese pe back?
Crezi ca neuronii ni se încîlcesc mai tare din cauza cartilor? : )
[Ciudat, ma apucasem sa rasfoiesc Jurnalele lui MC ca sa gasesc un pasaj care, din cite-mi aduceam aminte, avea o Legatura cu ce spuneai tu despre scriitorul-ca-om-devenit literatura. Si m-am pus sa le recitesc intregi, nu mai stiu a cita oara e, si-am descoperit pasaje de legatura cu ce citesti tu acuma, cu ce citesc eu, cu Sebastian : )]
zum says:
iti dai seama ca daca Marele Scriitor facea asa eu nu mai aveam nici geanta? atat de usor ar fi fost
si da, asa-i cu Jurnalele lui MC. sa stii ca volumul I din Jurnal e una dintre cartile alea multe pe care le citesc eu acum (Logica lui Cosasu e alta). scriitorii astia care scriu despre tot merg cititi si recititi de sute de ori si de fiecare data o sa gasesti legaturi cu ceva ce citesti sau gandesti in momentul ala (pfuai, catai banalitatea am zis!)
cu neuronii nu stiu, e prea complicat.
Veronica says:
Voce din off: Sper ca ai ascultat emisiunea de azi a Adelei. A fost cu dinozauri spalati!
Alexandru says:
Veronica, uf, nu, din pacate am ratat emisiunea Adelei, trebuie neaparat sa fac ceva ca sa anulez decalajul orar dintre Bucuresti si Qc.
Dar mi se paruse mie ceva azi-dimineata, dinozaurii erau rumeiori in obraji si miroseau a sapun avène non-iritant pentru piele si solzi : )
Ca tot veni vorba, Zmeii din “Enciclopedia zmeilor” cum s-or fi spalind? (n-am citit-o)
Veronica says:
Da, da, erau rumeni si luciosi pe la culori!
A fost un editorial cu caligrafi, dinozauri si normalitate, eu atita zic.
Enciclopedia tocmai s-a reeditat. Ia vezi…