Thu 18 Mar, 2010
Zum mă întreabă şi pe mine care sînt cei 10 cei mai eroi-copii din cărţile din copilăriei. Mi-am dat seama, cu ocazia asta, că am uitat o grămadă din ce-am citit cînd eram mic, chiar cărţi pe care le-am recitit de multe ori. Şi cînd zic uitat, înseamnă uitat de tot. (Să nu uit să caut Memories of Amnesia, de Lawrence Shainberg, poate mă ajută cumva).
Tom Sawyer. Eram captivat de povestea de dragoste dintre Tom si Becky. Mi-aduc aminte de episodul cînd Tom şi Huck se duc pe o insulă să se joace de-a piraţii (Tom era Răzbunătorul Negru al Mărilor Vijelioase, iar Huck era Mînă Însîngerată). După un timp, Tom se plictiseşte şi scrie pe nisip, cu degetul mare de la picior, B-E-C-K-Y… Cred că scena asta mi-a influenţat hotărîtor viaţa sentimentală. Iar lecturile de mai tîrziu sigur mi le-a influenţat, din moment ce sînt vulnerabil la Je l’aimais de Anna Gavalda, L’amour, roman de Camille Laurens şi la alte cărţi asemănătoare.
Nils Holgersson. Am recitit pînă la ferfeniţire Minunata călătorie a lui Nils Holgersson. Cînd mă gîndesc la Suedia, mereu mi-o închipui aşa, de sus, ca de pe aripile Akkăi de Kebnekajse (pe pămînt o umbră minusculă aleargă în aceeaşi direcţie cu mine: e Smirre, vulpoiul). Cel mai mult m-a impresionat o poveste cu nişte elani, povestită de cîinele Karr. Şi mai ţin minte nişte imagini cu o pădure mîncată de nişte omizi.
Mowgli. De la el am învăţat o grămadă de chestii practice, de pildă cum poţi să scapi de un tigru care vrea să te mănînce (îl atragi într-un defileu şi faci semn cirezii de bivoli să vină şi să-l facă una cu pămîntul, conform înţelegerii prealabile). Mi-am ameliorat recent cunoştinţele în domeniu, cînd am făcut cunoştinţă cu Mr. Richard Parker din Viaţa lui Pi. Iar după ce am citit Trois tentatives pour réintroduire le tigre mangeur d’hommes dans le Lot-et-Garonne şi după ce am văzut desenele Orei 25, mi-a trecut de tot frica.
Uhm, fiul Hienei. Din colecţia ”Clubul temerarilor”. E o poveste cu un strămoş al lui Mowgli din paleolitic, care se rătăceşte de ai lui şi se luptă cu o hienă. Cîştigă lupta, cu greu (cărţile din colecţie, cu aventuri de tot felul, aveau titluri precum Moarte şi portocale la Palermo – cu un poliţist român care dejoacă o reţea mafiotă, Acolo unde vîntul rostogoleşte norii – tot ceva poliţist, Popas în Madagascar – cu un popas în Madagascar, Enigma săgeţii albastre – cu un avion prăbuşit pe Mont Blanc).
Morcoveaţă. Îmi plăcea atît de mult încît uneori cred că-mi doream ca ai mei să fie nedrepţi cu mine, cum erau Doamna Lepic si Domnul Lepic cu el. Am recitit adineauri povestea cu pepenele: ”_ Ţie nu ţi-a mai rămas pepene, spune doamna Lepic. Dealtfel, în privinţa asta semeni cu mine: nu-ţi place pepenele. (…) Cînd intră în coteţ, iepurii, cu urechile ciulite, cu botul în vînt şi labele dinainte ţepene, de parcă s-ar pregăti să bată toba, se înghesuie în jurul lui. _ Oho! Staţi niţel! îi domoleşte Morcoveaţă. Staţi niţel, mă rog: să-mpărţim.”
Ştefan cel Mare copil, mai ales în Stejarul din Borzeşti, de Eusebiu Camilar. Am găsit-o pe net şi am recitit-o (rezistă încă): ”Ştefan cel Mare îndrăgise plaiurile Moldovei încă din copilărie. Îi plăcea să se joace cu copiii răzeşilor. Toţi îi spuneau Ştefăniţă sau Ştefănucă, şi era bucuria lor cînd venea prin părţile Trotuşului. Mic, îndesat, sprinten şi ager, nu-l putea nimeni întrece în aruncarea săgeţilor către ulii. Avea ochi albaştri, părul inelat. Purta şi zale uşoare. Şi nişte pinteni frumoşi.” La Borzeşti se juca de-a tătarii cu copiii de răzeşi, conduşi de Mitruţ. Cîteodată se juca foarte serios : ”_ De ce ? a întrebat înc-o dată Ştefăniţă, aşa de crunt, încît Mitruţ aproape că şi-a pierdut firea, iar ceilalţi copii au stat din rîs. De ce calci pămînt străin, han nelegiuit?”
Rémi din Singur pe lume, de Hector Malot. Mi-a fost greu cînd, pe un viscol, din trupa lui Vitalis n-a mai rămas decît cîinele Capi (pe ceilalţi cîini, Zerbino si Dolce, i-au mîncat lupii, iar maimuţica Joli-Coeur s-a prăpădit de pneumonie). Ţin minte că număram fiecare bănuţ strîns de Rémi şi Mattia, din reprezentaţii, ca să cumpere o vacă pentru mama Barberin. Ciudat, şi cînd citeam uneori cărţi cu exploratori şi expediţii, calculam cîte provizii le-au mai rămas şi dacă le mai ajung pînă la Polul Sud sau pe Everest. Nu înţeleg de ce aveam lectura asta contabilicească, în viaţa reală nu eram aşa de chibzuit.
Un Rémi londonez din Povestea unui mic zdrenţăros, de David H. Greenberg.
Băiatul (nu mai ştiu cum îl chema) din Tăuraşul de fier, de Alex Wedding. Se naşte într-o familie săracă dintr-un sat din China, munceşte din greu pe plantaţiile de orez, cînd se face mai mare îi învinge aproape de unul singur pe gomindanişti. Sau nu, nu singur, împreună cu prietena lui, cu care pînă la urmă se căsătoreşte (sînt făcuţi pionieri în acelaşi timp, ça crée des liens).
Dan, din Cireşarii. Un personaj uman şi ataşant, cum se spune. Victor era mult prea inteligent, Ursu era mult prea puternic şi curajos, Tic prea demonstrativ isteţ şi neastîmpărat. Altfel, îmi plac în continuare şi Maria, şi Lucia.
(A apărut ultimul număr Tiuk, despre copilărie)
zum says:
haha, de acord, Dan e un personaj adorabil, dar esti sigur ca-ti placea de el cand erai mic? sau ne zici ce crezi acum? (si vezi ca l-ai uitat pe Ionel, desi inteleg, era nesuferit peste masura).
)
mie mi-a placut intotdeauna mai mult de Huck decat de Tom. fiindca era un paria
iar Morcoveata e o carte care intotdeauna imi facea rau. cata cruzime! nu stiu de ce, n-am putut sa ma atasez prea tare de el fiindca ma teroriza cartea. ia s-o recitesc si eu acum (desi numai ce-am deschis linkul si mi s-a si facut pielea gaina
zici ca rezista Stejarul din Borzesti? chiar nu mi-ar fi dat prin cap sa recitesc asta!
iar pe ceilalti eroi ai tai eu nu-i cunosc. n-am citit niciodata Singur pe lume sau Nils, mi se pare si mie de necrezut
Alexandru says:
Zum, sint sigur suta la suta ca-mi placea Dan si ca ma regaseam in el
Am incercat sa-mi aduc aminte cum mi se pareau atunci toate personajele-astea, ca nu prea ma intereseaza ce parere am acum despre ele. De-asta n-am zis nimic de Micul Print si de Alice, mi s-au falsificat prea tare primele impresii : )
Rezista Stejarul din Borzesti, credeam ca te-au convins citatele : )))
Cred ca, dintre toate, povestea cu Nils ti-ar placea si acuma.
MB says:
faină enumerarea asta, mi-a trezit nişte nostalgii.
totuşi nu mă pot abţine: Camilar was wrong – Ştefan nu avea cum să se joace cu copiii răzeşilor pt că răzeşii au apărut în istorie tocmai datorită lui, mult mai târziu…
dar n-are importanţă oricum…era vorba despre eroii copilăriei…:)
Alexandru says:
@MB: Anacronismul ăsta ar fi cea mai mică greşeală a lui Camilar : ) N-are importanţă, într-adevăr, importante au fost săbiile din lemn pe care mi le-am făcut, inspirat de povestirile lui : )
mihaelaursa says:
Brrr, zic și eu la fel ca zum despre Morcoveață. Mereu așteptam să vină vreun mesager cu anunțul că este un copil de prinț rătăcit și că domnilor Lepic li se taie capul… La Nils n-am vibrat niciodată, poate am pierdut timingul potrivit, după cum n-am vibrat niciodată la Jules Verne sau la literatura aia cu exploratori si provizii măsurate. Că boceam la Stejarul din Borzesti mi-am amintit jenată acum, când Mira mea a avut aceeași reacție. Datorită poveștii ăsteia și lui Cozorici (care-l juca pe Ștefan adult) am fost toată copilăria îndrăgostită de Ștefan cel Mare…
Alexandru says:
@Mihaela Ursa: Mie-mi plăcea de Morcoveaţă că răzbeşte prin adversitate : ).
Din Nils îmi plăceau mai ales poveştile. Cred că e şi ceva umplutură în carte, am aflat de curînd că Selma Lagerlof a scris-o şi ca să-i înveţe pe copii geografia, fauna şi flora Suediei şi că a primit o subvenţie de la ministerul învăţămîntului sau aşa ceva. Am încercat de curînd să o recitesc – mi-a făcut sora mea cadou o ediţie nouă – şi n-am reuşit, nu recunoşteam cuvintele (şi am zis ce memorie bună am! : ), mi se părea o carte diferită de aia pe care o ştiam eu. Cred că e o altă traducere.
Literatură cu exploratori am citit o grămadă – cu expediţii pe mare, pe uscat, pe munţi, prin vulcani, prin taiga. eram, şi sînt încă, fan expediţii la polul sud : )
Trebuie să recunoşti că ”Stejarul din Borzeşti” e construită impecabil, toate se leagă, zici că d-l Camilar a scris-o cu echerul şi cu raportorul : )))))
zum says:
oh, apropo de traduceri: am observat ca multe dintre cartile astea de le iubeam cand eram mica au aparut acum in traduceri noi. am primit cadou editia noua din Winnetou (fara dubiu, cartea copilariei mele si eroul meu preferat
) si am dat cu ea de pamant dupa 10 randuri. oribil, nu-nteleg ce le-o fi trebuit!
deci eu ce editie din Nils sa incerc?
Alexandru says:
Nilsul meu era o editie aparuta prin ’65, cred, tradus de M. Filipovici si Dan Faur. Editia noua de care ziceam a aparut la Corint Junior, iar traducerea e de M. Filipovici si Eugen Frunza. N-am putut sa compar traducerile, ca nu stiu pe unde am ratacit editia veche. Deci, incearca orice Nils, in afara de ala de la Corint. Cel mai bine ar fi sa încerci Nils Holgerssons underbara resa genom Sverige : )
zum says:
@ Alexandru: pai daca o-ncerc pe-asta de zici tu sigur nu-mi place. vrei sa nu-mi placa? ia sa vedem traducerile englezesti cum stau.
(ce, crezi ca Winnetou in germana imi place?! ihhh, suna asa de serios ca nu pot sa m-apropii)
mihai says:
de Fetita cu chibrituri nu ti-a placut ?
Alexandru says:
@Zum: Nici nu pot să mi-l închipui pe Winnetou în germană, mi se pare greşit : )
@Mihai: ba da, dar am uitat-o. îmi place şi acum : )