Sat 14 Nov, 2009
Pentru sîmbăta asta am ales un poem de Dan Coman - tocmai a recitat la Sibiu din Dicţionarul Mara, la o întîlnire unde au mai fost şi alţi doi “poeţi de cartier”, Radu Vancu şi Claudiu Komartin.
Nopţile mici
în ultimul timp n-am mai prins decît nopţile mici
alea care nu acoperă mai mult decît doi-trei oameni şi
care nu au răcoare nici întuneric
mai degrabă un soi de sfîrşeală
în astfel de nopţi somnul e o mare, o foarte mare măgărie
căci într-un astfel de somn apare oboseala şi
dintr-o musculiţă albastră se transformă într-un cîine mort
pe care oricît l-ai împinge nu se mai clinteşte din mijlocul frunţii
şi noi mai bine de un an n-am mai prins decît astfel de nopţi
nopţi mici care abia-abia ne mai acoperă
de n-ar fi strigătele marei cred că am înnebuni
strigătele marei sunt douăsprezece la număr într-o noapte ca asta
strigăte care nu fac zgomot nu zornăie nu ţiuie-n gol
căci strigătele marei nu vin din spaimă nici din nesomn
mai degrabă dintr-un respect înnăscut pentru cafea
şi noi, noi mai bine de un an de douăsprezece ori pe noapte
sărim în picioare şi atît cît ţine strigătul acesta fără zgomot
fără zgomot tragem un fox nebun în jurul pătuţului.
Dan Coman, Dicţionarul Mara (ghidul tatălui : 0-2 ani), Cartier, 2009.
***
Trebuie să spun - şi sper să nu se supere pe mine Dicţionarul Mara - că eu am l-am citit (şi) ca pe un dicţionar practic. Chiar ca pe un “ghid al tatălui”, ad litteram. Adică voiam să aflu, din poeme, pînă cînd a avut Mara colici şi cu ce i-au trecut, cu Kolik sau cu Ovol? adormea singură în pătuţul ei sau trebuia să o legene şi să-i cînte? ce-i cînta Dan Coman “luptătoarei de summo”, cînd îi cînta? Cam astea sînt întrebările de care mai sînt în stare după nopţile mici.
Mărturisesc, uitînd de modestie, că eu am mers foarte departe în materie de cîntece de leagăn. Chiar mai departe decît Victor Hugo. Am început ca toată lumea, cu Nani, nani, în perioada cînd Niculaie avea colici. N-a fost de ajuns : nu-i alinam durerile, se plictisea, mă plictiseam şi eu. Am adăugat în repertoriu Melc, melc, codobelc, Trei iezi cucuieţi, Gărgăriţă-Riţă şi alte cîntece pentru copii. Cel mai mare succes l-am avut cu un cîntec învăţat la Muzică printr-a treia : ”Porumbiţă, o drăguţă / Unde-ţi speli tu oare / Fulgişorii, ochişorii / Dalbele-aripioare… ” Succes poate nu e termenul cel mai potrivit, că tot nu reuşeam să-l adorm, la primele audiţii se uita la mine cu ochii mari, apoi iar se plictisea. Cînd au început durerile de dinţi, a trebuit să-mi lărgesc repertoriul - am făcut un mega-mix cu toate cîntecele de care-am zis, am adăugat Lhasa (Sur la marée haute), Vincent Delerm (Cosmopolitan), Jennifer Lopez (mai ales Que hiciste), precum şi altele pe care mi-e ruşine să le menţionez. Degeaba, tot adormea greu.
Nu-i mai cînta, poate de-asta nu doarme copilu’, mi-au sugerat prietenii. Aşa că mi-am schimbat strategia : nu-i mai cînt, îl ţin lipit de mine, scot un zumzet-mormăit difuz, ca să produc un fel de rezonanţă care i se transmite şi lui. Îl linişteşte. Singura problemă e că, de la o vreme, mă apucă mormăitul-zumzăitul şi cînd nu-l adorm pe Niculaie. Eram odată cu pisica la tuns (coupe lion, ca de obicei) şi o ţineam, că nu-i place. Mai erau o gramadă de pisici si de cîini acolo, care la tuns, care la spălat, care la uscat, toţi miorlăiau, tremurau, scînceau. Nu mi-am dat seama ca începusem să şşşşşşşşşşşşşş şi să le zumzăi-mormăi decît cînd a întrebat cineva de-acolo : ce-i cu zgomotu’-ăsta?, iar doamna care tundea pisica a răspuns : domnu’ de-aici face aşa, nu ştiu de ce. Dacă se ceartă doi oameni pe stradă, mai încolo - fac imediat: şşşşşşşşşşş şi încep să le cînt, ca să-i potolesc şi să-i împac. Dacă autobuzul 7 scrîşneşte din frîne cînd opreşte în staţie, şşşşşşşşşşş şi încep automat să-i zumzăi-mormăi şi lui. Dacă începe să viscolească tare peste Québec - la fel. Aşa am inventat eu cîntecul de leagăn total.
ora25 says:
ce-am mai râs… parcă m-aud vorbind în română prin ţări străine, în care nu înţelege nimeni nimic iar eu explic Totul cu entuziasm, fericită să le dau cine ştie ce veste măreaţă. (m-am dus pe youtube să ascult Que hiciste că muream de curiozitate
:D )
jeniact says:
mai există un şâşâit călduros şi blănos care credeam eu că îmblânzeşte colicii, foehnul! priveam fascinaţi efectele instante, calmau plînsul, privirea atentă, deja imi inchipuiam cum ne unim forţele toate mămicile si toţi tatii din lume si formăm un vânticel suspensie orală pentru combaterea colicilor in lume. până-ntr-o zi cand n-a mai mers! pana intr-o zi cand copilul a plâns răău răăău, cu forţa viscolului peste Quebec. n-am mai stiut ce sa fac, aşa că în final am sfarşit plângând şi eu cu el in braţe. să răzbatem împreună prin relieful vasta Burtică. şi aş fi zis că a avut efect! da acuma văd, că cine stie, o fi ajuns ceva la urechile tale şi te-ai făcut responsabil de nişte şşşşş la distanţă
insemnari din subterana says:
Poate că nu ţi-ai dezvoltat suficient mirosul de tată…sau nu ai adoptat limbajul acela “impracticabil”: “căci în faţa acestei fetiţe de trei luni/ dintr-o singură mişcare/ pielea inimii se întinde prin tot corpul/ până direct peste gură/ şi pielea aceasta nu lasă vorbele de om să treacă prin ea/ci numai vorbele de câine şi numai vorbele de nurcă/ şi numai vorbele de oaie” -(vorbele mari ale omului)-
Teodora
dancoman says:
povestea ta, Caligraf, e mult,mult mai mişto decît poemul. pur şi simplu m-a încîntat! plecăciuni, vb lui john (partene)
ora25 says:
dar şi înnăscutul respect pentru cafea…
insemnari din subterana says:
Ora, să ştii că va trebui să luăm frumoasele lecţii de la tătici…
mihaelaursa says:
ce m-am bucurat sa vad ca nu am patit-o doar eu! care incepeam sa cant automat: ‘j’fais pipi sur le gazon pour reveiller les coccinelles’… si altele asemine… vezi ca ramai cu sechele: eu mai cant si acum pe strada, fara sa-mi dau seama (ultima data am fost admonestata la un stand de ziare - doar printr-o privire derutata). ca solutii concrete iti sugerez: da drumul la aspirator, foehn sau alte chestii zumzaitoare, eventual chiar un program de dezbateri radio in surdina sau, daca nu vrei sa chinui copilul, incearca niste cantece samanice (gen Dead Can Dance) sau mai simplul “kumbaya, my lord” (fa si dansul samanic, pentru eficienta maxima). dupa cum ti-ai dat seama, e mai degraba despre ritm si vibratii decat despre melodie.
magda says:
Alex, incintator post. : ) Dar mi s-au aprins beculetele extrem de tare la cintatul pe viscol. Adica prevenirea lui. Eu m-am gindit la un cor de cintatori totali de leagan, in diverse colturi ale Quebecului si cind vedem prognoza neagra, ca la un semn, ne unim vocile (sau mormaitul, sau pisiitul, sau ce-o functiona)si oprim urgia in corzile noastre vocale.
Hm! ia sa ne gindim la asta.
Alexandru says:
@Ora25: Din ce perspectiva le explicai Totul? Una globala, banuiesc : ) Si mie mi se mai intimpla uneori sa vorbesc pe-aici in romana, cu nonsalanta, ca doar e o limba universala. Sa stii ca eu cint “Que hiciste” cu mai putin patos decit Jennifer, si cind ajung la nos obligaste a destruir las madrugadas nu tip ca ea : )
@Jeniact: Asa ar trebui sa facem - sa ne unim fortele, zumzetele si mormaiturile, impreuna si intr-un singur şşşşş o sa fim mai puternici si o sa invingem Colicile si Durerile de Dinti si Otitele si celelalte rautati : )
@insemnari din subterana: Limbajul acela impracticabil - pe care Dan Coman l-a ridicat la rang de limba literara : ) - are multe dialecte. Eu vorbesc unul dintre ele, mai gutural, asa : )
@Dan Coman: Mie mi se pare ca am fost cam nedrept cu poemul tau, grefînd pe el asemenea biografisme extreme. Ca doar tu nu esti responsabil de lecturile parintilor (cum sint eu) care “se regasesc” in “Dictionarul Mara” : ))
@Mihaela Ursa: Pe-asta cu coccinelele nu-l stiam, de-abia astept sa mi-l trec in repertoriu, am inceput deja repetitiile. Printre solutiile concrete, am incercat una asemanatoare cu foehnul si cu aspiratorul - hota de la aragaz. A functionat perfect, nu stiu ce m-as fi facut fara : )
Cunosc bine acele priviri derutate, noroc ca pe strazile orasului mai sint niste oameni care cinta si vorbesc singuri, perfect autonomi fata de lumea inconjuratoare. In curind cred ca as putea chiar sa primesc titlul de “Fou de l’Autobus” - in autobuzele din Québec exista un scaun singur, in dreapta soferului; acolo sta de obicei un om care isi povesteste viata soferului si celorlati calatori. (Le “fou de l’autobus” e personaj important in folclorul urban, nu glumesc : )
Alexandru says:
@Magda: Vezi sa-ti aprinzi beculete de alta culoare decit alea portocalii de déneigement, ca sa nu ne incurcam : ) Am imprimat odata o pagina de pe météomédia, plina cu nori negri de sus pina jos - ziceai ca e prognoza pentru Mordor. Putem sa facem repetitii cu ochii pe pagina-aia : )
PS: Sa citesti neaparat “Dictionarul Mara”, daca nu l-ai citit.
magda says:
Alex, o sa citesc si Dictionarul Mara, la vremea lui. : )
Eu acum sint la concretul affreux (opus infinitului gingas). In plin Soljenitin, The first circle.
ora25 says:
Alexandru, sigur că le explicam global. Iar în globul explicaţiei fulguia încet, ca-n poveşti :D. Am făcut o pasiune pentru “le fou de l’autobus”, transmite-i complimentele mele, mereu altele, în funcţie de ocupant, desigur. Scaunul e cumva roşu? Adică .. nu ştiu… prea copiază celebra canapea.
insemnari din subterana says:
Nu era deloc un reproş, din contră, glumeam…Dialectul tău gutural e foarte bun…
Alexandru says:
@Ora25: Scaunul e albastru, autobuzul la fel, orasul tot e albastru : )
@Teodora: Nici n-as fi putut lua comentariul tau drept un repros. Pe de alta parte, de la noptile mici am devenit foarte sensibil la reprosuri. Dar nu e cazul sa ne certam : )
insemnari din subterana says:
Să mă cert cu tine? Doamne fereşte! De fapt, am vrut să mă dau mare că l-am citit pe Dan Coman. Scuze dacă am fost lipsită de delicateţe.
Oricum, am aflat două lucruri în plus: ai talent scriitoricesc cu carul(mă rog, asta o ştiam de mai demult, acum s-a reconfirmat) şi eşti şi tătic. 
Alexandru says:
Of, Teodora, nu ne mai înţelegem deloc, şi eu glumeam…
E vina mea, te rog să mă ierţi, gluma nu prea era reuşită. Mă prefăceam că sînt un ”tătic” din ăia urîcioşi din cauza ”nopţilor mici”. Şi parodiam replicile alea pe care ar putea ei să le dea, gen ”hai să nu ne certăm”, ”să nu începem cu reproşurile” etc. 
insemnari din subterana says:
Jur că mimam toată (auto)ofensa, tot din spirit ludic…Pe cuvânt!
Alexandru says:
(Soupir de soulagement)
insemnari din subterana says:
Aşteptăm pds-ul!