O nouă sesiune tlönian-zum-marxistă: de data asta bloggerii invitaţi au trimis cîte-o vedere din locurile pe unde-au trecut, de-adevăratelea sau în gînd, online sau offline, nu se ştie. Vederi din oraşele lor nevăzute, cum bine zice zum.
Primul impuls a fost să aleg ceva frumos din Québec, apoi ceva reprezentativ, nu mă hotăram, pe urmă m-am tot gîndit la un loc care-să-însemne-ceva-pentru-mine, cafeneaua Au Temps Perdu? Le Pub? epiceria Al-Amine? vreun colţ din Basse-Ville, unde Crosser-le-Système e principala ocupaţie mintală a oamenilor? greu de ales.
Pînă la urmă am ales o clădire care mi-a schimbat Destinul – Biroul Registrarului. A intrat în viaţa mea în urmă cu mulţi ani, cînd eram încă la Bucureşti, terminasem facultatea şi trimisesem o cerere de admitere la Universitatea Laval. Am avut atunci un schimb epistolar cu Biroul, deoarece cu răspunsul evaziv pe care mi-l dăduse – admitere condiţională, aveam doar 17 ani de şcoală, nu 18, cîţi trebuiau ca să fiu admis direct – nu reuşisem să-mi iau viza. Îi scriam că aşa e Sistemul la noi, că masterul ţine un an, îl rugam să mă creadă, aşteptam febril să-mi scrie, îmi răspundea în coduri şi cifre, mă chinuiam să le descifrez ca şi cum aş fi primit răspunsuri în doi peri la declaraţii de dragoste clare. Mai tîrziu, cînd povestea noastră era deja veche de cîţiva ani, am ajuns să discutăm şi filozofie; mi-aduc aminte cum mi-a trimis odată copia unei Adeverinţe Eliberate de el, eu i-am cerut Originalul, el mi-a răspuns că nu există şi n-a existat niciodată nici un Original. În afară de mine, Biroul Registrarului corespondează cu 40 000 de studenţi, îi triază, înscrie, transformă în Dosare Academice, analizează, supraveghează, pedepseşte şi recompensează cu diplome.
Bureau du Registraire, Université Laval – quoi d’étonnant, si la prison ressemble aux usines, aux écoles, aux casernes, aux hôpitaux, qui tous ressemblent aux prisons?
***
zum – Berlin, Germania
HU Berlin, Institutul de Fizica – la marginea orasului, aproape nestiuta (ajungi acolo daca ai prieteni matematicieni, fizicieni sau psihologi, daca ai treaba la biblioteca din zona – foarte misto, apropo – sau daca te incumeti o data pe an, in noaptea lunga a stiintelor), cladirea asta a primit ceva premii si a starnit admiratie si ura. Daca aveti drum la Schoenefeld opriti-va cu vreo doua statii inaintea aeroportului si plimbati-va un pic, e un ‘orasel’ ciudat si ultra-modern pe care foarte putini vizitatori ai Berlinului ajung sa-l vada.
***
Zamboni - Helsinki, Finlanda
… intotdeauna m’am intrebat daca vikingii au descalecat sau, mai degraba, au debarcat in Finlanda.
***
Voroncas – Gent, Belgia
vignette neintamplatoare cu nouvelle vague in ea.
***
Utopia Balcanica - Undeva intre Tunisia si Algeria
mersul prin soare te invata sa iubesti spatiile inchise, prin urmare dumnezeul beduinilor sta la garsoniera si e foarte fericit.
***
Surorile Marx – Orléans, Franta
Hôtel Cabu, mic bijou al celei de–a doua Renaissance française – perioada puternic marcata de stilul magnanimului rege Henri II – si prima cladire de acest gen din Orléans. edificiul a fost ridicat in 1548 de arhitectul Jacques Androuet du Cerceau pentru un avocat, maitre Philippe Cabu, al carui blazon e vizibil pe fatada. dupa legenda [sau dupa gurile rele] hotelul ar fi gazduit’o prin 1549 pe Diane de Poitiers, favorita regelui timp de vreo doua decenii..
***
Diacritica – dintr-un codru germanic
casuta lu’ Alba–ca–Zapada. sau a lu’ mamaia lu’ Scufita Rosie. sau poate a lu’ tanti care poftea la Hansel si Gretel, mai stii… de poveste, oricum.
***
Teodora – Sibiu, Romania
Foisorul din parcul Sub Arini e un loc care îmi place mult. După cum se poate vedea, e un loc-umbrelă, evazat şi protector, pe care l-aş lua cu mine şi pe vreme de ploaie, şi de soare puternic. Cum nu pot face asta, mă ia el pe mine de fiecare dată când trec prin Sub Arini. Foişorul se ridică mult deasupra “blatului negru” al parcului, cum zice Moni Stănilă. Dat fiind că nu am postat poemul de sâmbătă, profit de ocazia acestei “sesiuni” pentru a introduce fragmentul din primul poem al vol. Postoi Parovoz, intitulat am re(de)venit, care mi-a şi inspirat, de altfel, postarea:
sunt puternică
stânca din mijlocul camerei sunt eu
şi umbrela pe care o arunc deasupra capului
ca pe un lasou mă va purta spre turnul înalt
în care doarme Voronin
***
Zamolxis – Toronto, Canada
Biblioteca Robarts @ U of T. cladirea impozanta de vreo 20 de etaje este cea mai mare din campus si totodata singura deschisa 24 de ore, ceea ce o face nu numai un excelent obiectiv turistic, dar si terorist. studentii care o impanzesc sunt cu ochii’n patru pentru atacurile din Newfoundland cu deltaplanul. a aparut atat in “Friends” in episodul “The One Where Joey Speaks French” cat si in “Numele Trandafirului”, nuvela scrisa de Eco la U of T.
***
Khronos – Cluj, Romania
pare tipul de cladire in gradina careia stau pentru totdeauna pe post de ingrasamant pentru trandafiri negri o duzina de afrodite plinute proaspat deflorate si ce are drept paznic un dobermann lucios cu ochi aprinsi si bale insangerate. stapanul trebuie sa fi avut o familie completa, trei fii, o fiica si o consoarta cerebrala cu infatisare de vampa care sa se infrupte ziua dintr’o biblioteca selecta si noaptea din prunci fragezi.
***
Delaskela – Bucuresti, Romania
1927: atenuat, lipsit de chef, purtat de apele unui plictis fara iesire, imi beau cafeaua privind de pe balcon aceasta cladire veche, anonima, tacuta, de o solemnitate usor ponosita.
***
Adina – Timisoara, Romania
construita la inceputurile cartierului Fabric din Timisoara, se spune, mai precis in zona Printul Turcesc, cu un destin partial neaflat: de pe la 1920 se stie ca a fost vila unui farmacist evreu foarte bun la suflet, ca avea o curte mare si plina de tei si ca peste acea curte au fost construite bine dupa 1950 casutele de pe partea drapta a strazii Inocentiu Micu Klein, ca dupa confiscarea de comunisti si fuga/vinderea in Israel a familiei farmacistului a fost locuita de orfanii unui institut, care au ars tot parchetul pentru a se incalzi, si ca apoi a fost si e locuita de familia unui notar, ca este monument istoric si ca actualii locatari o tot renoveaza de 20 de ani.
***
Dragos – Constanta, Romania
dupa 10 zile de concediu la Constanta, de’acum o saptamana, constat ca pentru mine orasul nu mai reprezinta nimic, in afara ca aici sunt mama si tata. am iesit din casa rar, am stat mai mult in vizuina camerei mele construita demult – singura sinonima copilariei si studentiei pierdute. noi sunt calculatorul, filmele fara numar, postarile pe blog si lecturile rahitice. numai cateodata briza mirosind a mare furisata pe geam aducea constanta la mine. trecerea intamplatoare pe langa cazinoul de pe faleza descuamat si batut de valuri rezuma stadiul prezent al orasului – toate vestigiile trecutului ce’amintesc cele cateva clipe de glorie stau in paragina. la fel, clipele de glorie ale copilariei si tineretii mele. acum orasul e altul, unul de tranzitie, plin de oameni neinteresa(n)ti, venetici familisti cu burti si masini si copii si buleli si viata trista, in contrapondere cu cativa ciocoi tineri fericiti in masini decapotabile – asa cum viata mea e alta, de bucurestean intelectual frustrat in cautarea multumirii de sine. doar ca, spre deosebire de oras, ce si’a lasat trecutul in urma, uitandu’l, eu il duc tot timpul cu mine, fericit undeva pe’acolo.
***
Klara – undeva, in Sud
less is more.
