Caligraf

”Pisicîinele scăpă furculiţa din mînă. În mintea lui se făcu lumină şi toate zvonurile care-i zumzăiau prin cap se aşezară cuminţi în faţa lui (unele aveau forma unor ouă, altele se cerneau ca făina, cele mai mult erau zgrunţuroase ca zahărul). Pisicîinele începu să pună ordine în gînduri : sparse ouăle, turnă puţin cîte puţin făina, lăsă zahărul deoparte pentru a-l încorpora mai tîrziu şi pentru el, din acest moment, glasurile consilierilor se estompară, iar conţinutul celor spuse de ei deveni neclar.

_ … căci transportoarele lui Otto nu pot duce atîta.
_ Şi trupe, şi arme e prea mult.
_ Dar tu îţi dai seama despre ce arme este vorba dacă un şlep nu poate să plutească normal?
_ Grele.
_ Grele? Nu grele – foarte grele.
_ În schimbul promisiunii că Lacul se va extinde peste sud, visul de aur al Somnului.
_ Nu s-ar mai trezi.
_ Ha, cum ar fi să-l găsim cînd tragem perdeaua plutind cu burta în sus?
_ Aoleu, nici în visele mele cele mai îndrăzneţe nu m-am gîndit la asta.

În mintea preocupată a Pisicîinelui, planurile urzite de Somnul Protector căpătaseră deja consistenţa vîrtoasă a aluatului de cozonac. Luă zahărul şi-l dizolvă mental la foc mic, apoi îl turnă încet în cocă. Glasurile îndepărtate ale peştilor consilieri îl deranjau acum, căci îi întrerupeau concentrarea.

_ … separat, a încheiat un pact cu Filiaşul.
_ Fără ştirea lui Otto.
_ Evident că fără ştirea lui Otto.
_ De ce evident? Era important de precizat.
_ În fine, în care le promite furnicilor să înceapă lucrările la Canal dacă acestea îl ţin, fără ştirea lui Otto, pe Înălţimea Sa Teodosie întemniţat în turn.
_ Mai spune o dată, zise brusc Pisicîinele, ridicînd ochii spre consilieri.
_ Să-l arunce în Turnul Filiaşului.

_ Vă rog, puţină linişte. Pisicîinele închise ochii (este de presupus că în spatele pleoapelor sale cozonacul de intrigi se desăvîrşea).”

(Răzvan Rădulescu, Teodosie cel Mic, Polirom, 2006)

Pentru azi, temă de la Luiza: poeme cu nori. Am ales ”Norii” lui Borges, un poem-tratat în care sînt expuse principiile nefologiei:  norii (şi nu aerul, nici apa, nici focul) sînt esenţa şi aparenţa tuturor lucrurilor. Nu există nici un lucru care să nu fie un nor.

No habrá una sola cosa que no sea
una nube. Lo son las catedrales
de vasta piedra y bíblicos cristales
que el tiempo allanará. Lo es la Odisea.
que cambia como el mar. Algo hay distinto
cada vez que la abrimos. El reflejo
de tu cara ya es otro en el espejo
y el día es un dudoso laberinto.
Somos los que se van. La numerosa
nube que se deshace en el poniente
es nuestra imagen. Incesantemente
la rosa se convierte en otra rosa.
Eres nube. Eres mar, eres olvido.
Eres también aquello que has perdido.

N-am găsit nici o traducere în română. Aşa că am început să traduc eu sonetul lui Borges, mai exact să-l masacrez mot-à-mot, vă rog să mă iertaţi. Şi să mă ajutaţi, că e păcat să-l stric.

Nu există nici un lucru care să nu fie un nor.
Nori sînt catedralele cu-arcade şi vitralii
Pe care timpul o să le allanar… Nor e şi Odiseea,
Schimbătoare ca marea. Niciodată aceeaşi,
cînd o deschidem. Chipul tău în oglindă e altul se schimbă,
iar ziua e un labirint înşelător.
Sîntem cei ce se duc trecători. Norii care se risipesc la asfinţit
Sînt chipul nostru. Fără-ncetare,
La rosa se convierte en otra rosa.
Eşti nor, eşti mare, eşti uitare.
Eşti cel pe care tocmai l-ai pierdut.

***